Poveste

“Ne-am întâlnit întâmplător în poveste
tu ''te scriai ''..eu te citeam
cum că în lume
doar inima ta şi inima mea înca mai este
si noi ne iubeam, ne iubeam în poveste
apoi te-am zarit ca pe-o pasăre-n zbor
în colţuri de cer ...printre nori
cu sărutarea-mi pe talpa ta de picior
cu inima-ţi în tinereţe de flori
vom fi curs ciudat înspre creste
ca o apă întoarsă din drum
erau nebunii în poveste
spre anii ce vin, din anul de-acum ...”
(Toma)

Când muguri de fluier troznesc
în primăveri rătăcite de timp,
când săgeţi de-ntuneric albesc
în miracol de anotimp
se ţes cu mii de fire de este
tainica, sfânta poveste...
eu îţi şopteam la ureche,
tu inventai culoarea la tâmple
din aurii metafore făceam pereche
mulaj de dans să se întâmple
pe-un portativ cu note de mister
noi
scriam acordul de poveste în eter....

Clipa înălţării

"Se pare că mă ţii în braţe strâns
şi-mi esti desigur ..determinare-n neplâns
ştiam c-o sa vii în straiul unui timp de iarnă
ca o suflare ce crapă secunda şi mă închide-n ea
mi-am picurat zăpezi în păr şi barbă.
şi te aştept în clipa ...SOFIA....NA”
(Toma)

Altare pe ruguri de frunze
cu sfinţi înroşiţi de aramă
aprind în tăcere pe buze
rostind ultima rugă din toamnă
hlamida aşteaptă solie
un trup ce se pierde prin văi
un dor nerostit de iubire
se–nalţă spre ochii tăi....

Ana Sofian

Dialog

„TU ai o putere magică
de-a ridica spre mine o lumină ...
Eu o transform cu o prelungire de gând ,
într-o toamnă cu miros de gutui ....
Tu mă poţi înălţa din pagină
doar aruncând înspre mine
lumina din ochii-ţi căprui ...
poţi restaura fisuratul bazalt
cantr-o lipire perfectă de buze..
Mă poţi ridica spre infinitul înalt ...
sau mă poţi strecura prin ecluze...
Eu, te pot doar gândi într-o formă de triunghi ...
cum mă-nveleşti cu părul tău lung
atunci când te sărut pe genunchi ...
sau te pot mângâia c-o iubire ovală
ca pe o aură
sfântă de cer
şi din gutuie să te adun în petală
într-un respir de gând efemer ....”
(Toma)

Din aurul toamnei am luat focul
să construiesc făclii
pentru întunericul absurd
în care îngerii se cufundă deseori,
le-am reinventat din brume
aripi largi cu foşnet de frunză
iar din plutirea lor am păstrat cenuşa
în urna dospită a cântecului meu.
Tu ai deschis fereastra
pe care mi-au zburat cocorii,
fără zăbavă s-au dus
lăsându-mi amanet norii
pe care n-ai mai putut să-i răscumperi
în ceruri de-argint pierderi.
Eu am furat aure de sfinţi
să împodobesc chipuri de flori
ofilite în grădini de aduceri aminte
mii de imagini morminte
deschizând guri de lut
spre secunde din trenuri curgând
Azi port în palme un ultim oval,
îl sărut blând şi mască i-oi pune
de legământ...
Ana Sofian